Vecinii din Cluj-Napoca ai pilotului Gabriel Titiana, care a murit luni la Spitalul de Arşi din Capitală, unde era internat în urma accidentului de elicopter din judeţul Sibiu, spun că acesta era un om deosebit, pentru care s-au mobilizat să doneze sânge.
Italia a suspendat joi utilizarea vaccinului antigripal al companiei farmaceutice elveţiene Novartis, pe fondul unor temeri că ar fi cauzat moartea a trei persoane.
Un conductor de 53 de ani a fost găsit în această dimineaţă mort în cuşeta unui vagon de dormit al trenului îşi desfăşura activitatea.
Un clujean de 62 de ani şi-a pierdut viaţa în noaptea de luni spre marţi, după ce a fost spulberat de un tren.
Profesorul inginer Gleb Drăgan, membru titular al Academiei Române şi preşedintele Secţiei de Ştiinţe Tehnice al forului academici, a murit pe 24 octombrie, la vârsta de 94 de ani, informează instituţia.
Mihai Neșu, analistul video al Universității Cluj, a transmis un mesaj emoționant după moartea tatălui său, survenită azi noapte.
Un grav accident de circulaţie ce a avut loc în jurul orei 15:30 într-o localitate clujeană s-a soldat cu decesul unei persoane.
Un grav accident de circulaţie petrecut marţi după-masa, la ora 17:11, s-a soldat cu decesul unei persoane, după ce acesta s-a răsturnat cu maşina în afara carosabilului.
Un grav accident de circulaţie petrecut duminică seara, în timpul unei ploi torenţiale, s-a soldat cu decesul unui biciclist.