Cele două stadioane din Cluj-Napoca, Cluj Arena și "Dr. Constantin Rădulescu", vor fi gazda a 7 meciuri din cadrul Campionatului European de tineret, ce va avea loc în vara acestui an.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că funcționarii ar trebui evaluați periodic de facultăți, printr-un examen, iar cine nu ia notă de trecere, să plece.
Cloud-ul Regional care ar urma să interconecteze sistemele digitale ale sectorului public din regiune a fost atribuit județului Bistriția și ar urma să fie construit în orășelul Beclean. Clujul, care este un centru important de IT, a propus ca noul Cloud Regional să fie găzduit de fostele clădiri și hale ale fabricii Clujana, intrată între timp în faliment, dar a fost refuzat.
Consiliul Județean Cluj anunță că investiția de extindere a rețelelor de canalizare din localitățile clujene Jucu de Sus și Jucu de Mijloc avansează în ritm susținut, progresul lucrărilor fiind de peste 80%.
Este vorba despre realizarea unui drum pe lângă Parcul Tetarom I, paralel cu calea ferată, care va trece prin Baciu și va ajunge în apropiere de spitalul Polaris din comuna Mera. Aici este prevăzut un nod rutier care va face joncțiunea cu Autostrada Transilvania.
Președintele Consiliului Județean Cluj este ultimul nume intrat pe lista celor care critică erorile de arbitraj făcute în defavoarea „Sepcilor roșii”.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea unui protocol de colaborare cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca. Protocolul prevede sprijinirea unității sanitare în vederea derulării a două proiecte cu finanțare europeană ce vizează prevenția, respectiv descoperirea în stadii cât mai incipiente a cancerului.
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de reabilitare a podului situat pe drumul județean DJ 161E, la kilometrul 27+338, pe raza comunei Cătina.
Se împlinesc 5 ani de când levigatului generat de vechea groapă de gunoi a Clujului, de la Pata Rât, este prelucrat.
Recomandări: