Noi aparaturi și echipamente ultramoderne la Spitalul de Copii din Cluj. Au costat peste un milion de lei

Noi aparaturi și echipamente ultramoderne la Spitalul de Copii din Cluj. Au costat peste un milion de lei
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj a recepționat nu mai puțin de 76 de aparaturi și sisteme de echipamente de ultimă generație care au fost deja livrate Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, valoarea noilor dotări este de 1.112.489 de lei, la care se adaugă T.V.A., acestea fiind achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului pentru Copii din Cluj.

„Continuăm să investim în dotarea și modernizarea Spitalului nostru de Copii, astfel încât dotările de înaltă tehnologie să sprijine medicii în realizarea procesului de diagnosticare și tratare a micilor pacienți”, a afirmat Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

În cadrul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean au fost livrate acum cinci paturi de terapie intensivă, un aparat de hemoleucogramă, un aparat de detectare markeri cardiaci și sepsis, 10 pulsoximetre portabile cu senzor, patru panouri plumbuite mobile pentru radioprotecție, cinci aspiratoare oro-traheale portabile și un sistem de monitorizare video a activității medicale cu 10 camere video.

De asemenea, instituția spitalicească a primit patru cărucioare multifuncționale pentru uz medical general, opt seturi de atele vacuum și de imobilizare a membrelor, cinci cântare medicale, cinci scaune cu rotile, 13 trolere mobile pentru resuscitare, pansamente, medicație și materiale sanitare, 10 sisteme modulare de organizare și depozitare a soluțiilor perfuzabile și a materialelor sanitare, un troliu pentru stația de andocare, precum și trei frigidere de uz medical cu monitorizarea temperaturii.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...