Un renumit medic pediatru a atras atenţia că a crescut numărul cancerelor la nou-născuţi, în ultimii ani. Dacă în urmă cu ceva timp apărea un caz o dată la cinci ani, acum sunt mai multe cazuri anuale.
Numărul de cazuri noi de cancer a fost cu 21% mai mare în 2023 comparativ cu anul anterior, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a atras atenţia, luni, că România are o rată de mortalitate prin cancer cu circa 7% peste media UEEuropene și a afirmat că au existat "o serie de întârzieri nepermise" în implementarea planului național anti cancer.
Cancerul care induce cea mai mare mortalitate este cel pulmonar, iar aerul curat este soluţia pentru un plămân sănătos, a transmis medicul pneumolog Beatrice Mahler, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului.
În România, 101.664 de persoane sunt diagnosticate anual cu cancer, arată o statisctică a INSP, publicată duminică, 4 februarie, de e Ziua mondială de luptă împotriva cancerului.
O analiză a Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului arată că zece tipuri de cancer au cuprins în mod colectiv aproximativ două treimi din cazurile noi și decesele la nivel global în 2022.
Clasificarea unui cancer metastazat în funcţie de organul în care boala a apărut pentru prima dată este o metodă depăşită, consideră cercetătorii de la Institutul Gustave-Roussy din oraşul francez Villejuif.
Comisia Europeană a recomandat o serie de măsuri pe care ţările din Uniunea Europeană ar trebui să le adopte pentru a creşte gradul de utilizare a două vaccinuri care previn infecţiile virale ce pot provoca cancer.
Centrul are ca principal obiectiv abordarea cancerului din perspectivă complexă și integrativă bio-psiho-socială: de sănătate, biomedicală, de psihologie și sănătate publică, inteligență artificială și tehnologia informației.
Recomandări: