Accident cumplit în Transilvania: O mașină în care erau cinci persoane a căzut într-o prăpastie / O victimă a murit

Accident cumplit în Transilvania: O mașină în care erau cinci persoane a căzut într-o prăpastie / O victimă a murit
Imagine cu caracter ilustrativ | Foto: europafm

Un autoturism în care se aflau cinci persoane a căzut, luni dimineaţă, într-o prăpastie de pe marginea DN 11B, în Pasul Caşin din judeţul Harghita.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, alături de salvamontişti, Ambulanţă, fiind alertat şi elicopterul SMURD.

Din nefericire, o persoană a fost găsită moartă, o alta fiind încarcerată. Celelalte trei persoane sunt conştiente şi cooperante.

”La sosirea forţelor de intervenţie, la faţa locului au fost găsite 5 persoane: din nefericire, 1 persoană decedată, 1 persoană încarcerată, iar alte 3 conştiente, cooperante şi neîncarcerate. Pompierii acţionează pentru extragerea persoanei încarcerate din autoturism, iar celelalte persoane sunt evaluate la faţa locului de către echipajele medicale”, a transmis ISU Harghita, conform News.ro.

Tragedia a avut loc, luni dimineață, 22 iulie. La locul accidentului au ajuns mai multe resurse din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc: o autospecială de primă intervenţie şi hidroperforare, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD, fiind alertat şi elicopterul SMURD. În sprijin, s-au deplasat echipaje Salvamont, SVSU Cozmeni şi SAJ cu medic.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .