Atacantul care a evoluat ultima dată pentru “Șepcile roșii” în luna septembrie a ajuns la o înțelgere cu o formație din primul eșalon.
Continuă curățenia în tabăra Universității înaintea reunirii lotului. Portarul George Micle ar putea fi cel mai recent nume la care renunță antrenorul Erik Lincar, după ce clubul s-a despărțit de șapte fotbaliști în prima zi
Primarul a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că FC Universitatea Cluj rămâne prioritatea sportului clujean și în acest an și l-a lăudat pe președintele Radu Constantea pentru că a redresat echipa și a pus-o pe linia de plutire.
FC Universitatea Cluj a încetat la început de ianuarie colaborarea cu șapte dintre fotbaliștii care au făcut parte din lotul condus de Erik Lincar în prima parte a sezonului.
Fotbalistul născut în Franța a trecut și pe la alte echipe din România, unde a avut parte și de experiențe neplăcute.
Clubul clujean a ajuns la un acord cu cei patru fotbaliști, care au semnat înțelegeri valabile cinci ani.
Echipa pregătită de Marius Stavrositu se va duela cu SCM Poli în runda cu numărul 15 din Liga Zimbrilor.
Fostul tehnician al Universității Cluj se pregătește de o nouă provocare pe prima scenă a fotbalului românesc.
Antrenorul formației clujene și-a stabilit obiectivele pentru perioada de mercato. Pe lista jucătorilor la care va renunța în această iarnă se află deja șapte nume.