În marile oraşe ale României există diferenţe importante de preţ între apartamentele de vânzare situate în centrul oraşului şi cele de la periferie. 14.000 de euro în cazul municipiului Cluj-Napoca.
În România se adoptă legi înainte de stabilirea resurselor financiare şi umane, declară ministrul Raluca Prună după negocierile cu angajaţii din penitenciare, adăugând că poate da exemple a unor "legi minunate, dar într-o lume ideală", deoarece în realitate nu există bani.
Pe tronsonul Turda - Gilău al Autostrătii Transilvania au loc luni, 26 septembrie 2016, lucrări de asfaltare.
Un bărbat de 55 de ani şi-a pierdut viaţa, duminică după masă, într-un accident rutier produs pe raza localităţii clujene Luna.
Angajaţii din penitenciare nu pot recurge la greve sau întreruperi voluntare ale activităţii, orice formă de protest în context legal reprezentând un drept al funcţionarilor publici cu statut special, anunţă, luni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a fost huiduit, luni, când a ajuns la Penitenciarul Gherla, în faţa căruia peste o sută de angajaţi protestează cerând majorarea salariilor.
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca organizează, în perioada 28-30 septembrie 2016, un seminar de integrare a studenților din secțiile cu predare în limba engleză și în limba franceză.
Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au primit în dar, cu ocazia aniversăii a 20 de ani de căsătorie, un regal de operă din partea Operei Naţionale din Cluj-Napoca.
Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a participat la ședința de board a Airport Council International (ACI) Europe.