Cum explică liberalii prăbuşirea din Cluj: „De vină e Cioloş”

Cum explică liberalii prăbuşirea din Cluj: „De vină e Cioloş”
10 procente la nivelul judeţului şi aproape 20 în municipiul Cluj-Napoca este pierderea suferită de PNL în doar jumătate de an în Cluj. Şi totuşi, şefii liberalilor clujeni trăiesc cu conştiinţa lucrului „bine făcut”.

Faptul că aritmetica rezultatelor votului de duminică demonstrează că pierderea liberalilor a fost absorbită aproape integral de USR pare să-i liniştească pe liderii locali ai PNL, care se culcă pe „laurii" performanţei de a fi una dintre cele doar trei organizaţii judeţene din ţară care au reuşit să învingă PSD.

„Remarc faptul că în Transilvania, la fel şi în Cluj, în continuare, votul e de dreapta. Dacă veţi aduna voturile PNL cu cele ale USR veţi ajunge la aceeaşi concluzie. Să ne uităm la scorul PSD, care a rămas acelaşi de la locale", spune preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda. El nu vede o dramă pentru liberali în faptul că, în jumătate de an, au pierdut atât de mulţi alegători, care, în 11 decembrie au preferat să pună ştampila pe sigla unei formaţiuni politice nou-născute, care n-are organizaţii nci măcar în toate cele şase localităţi urbane ale judeţului.

„Voturile de dreapta sunt tot aici, dar faptul că o bună parte dintre ele s-au dus la USR se datorează mesajului transmis de Dacian Cioloş, care a spus că va da un vot pentru PNL şi un vot pentru USR. Foarte mulţi dintre alegătorii noştri au recepţionat acest mesaj şi au existsat alegători PNL care mi-au spus că, la rândul lor, vor vota la o Cameră pentru PNL, iar la cealaltă pentru USR din dorinţa de a maximiza şansele intrării celor două partide în parlament şi, implicit, pentru a maximiza şansele lui Cioloş de a rămâne premier şi după aceste alegeri.

Ca preşedinte de organizaţie, evident că nu-s mulţumit, mai ales de rezultatul la nivel naţional şi vom face toate analizele necesare şi vomn lua măsurile care se vor impune, dar nu sunt de acord că e un dezastru. Dacă se întâmpla în toată ţara ce s-a întâmplat la Cluj, Sibiu şi Alba, acum eram peste PSD", a concluzionat Buda.

Tot premierului încă în funcţie îi pasează responsabilitatea şi şeful organizaţiei municipale a PNL, viceprimarul Dan Tarcea. Mai mult, el afirmă apăsat ca, la Cluj, liberalii n-au făcut nicio greşeală politică în ultimele şase luni, care să justifice transfuzia a 20 de procente spre USR.

„A fost politica naţională de a atrage voturi spre dreapta, că o parte s-au dus spre USR nu e un eşec. Premierul a îndemnat oamenii să voteze PNL şi USR, la fel a fost la Bucureşti, la Oradea, oamenii au ascultat îndemnul premierului. La Cluj n-am făcut nicio greşeală politică în aceste şase luni, drept dovadă, voturile pe care le-am luat împreună cu USR au fost aceleaşi sau chiar ceva mai multe decât voturile PNL din vară. Dacă am fi făcut greşeli, voturile ar fi mers la PSD.

Consider că PSD a înregistrat un eşec la Cluj, ţinând cont de valul de simpatie naţional de care s-a bucurat. Repet, nu e nicio problemă că o parte din voturi au mers la USR, pentru că ambele partide, şi PNL şi USR, sunt de dreapta. Sigur, trebuie făcută o analiză, trebuie văzut dacă trebuie schimbat ceva şi ce. Pe de altă parte, atunci când vine valul, un veritabil tsunami, nu prea ai ce face, dar, având în vedere votul naţional, problema nu trebuie căutată la Cluj, ci în altă parte. Repet, noi nu am făcut nicio greşeală.

E o realitate faptul că am pierdut 20 de procente în municipiu în favoarea USR, dar PNL şi USR funcţionează pe principiul vaselor comunicante, vom vedea la viitoarele alegeri locale cine da la cine va lua voturi. Dacă votanţii USR au vrut să sancţioneze un partid politic, nu PNL era partidul care trebuia sancţionat, pentru că nu noi avem un preşedinte penal şi nu noi avem 40-50% penali pe listele de candidaţi (nu vorbesc de Cluj ci la nivel naţional). Dacă e să ne asumăm, totuşi, un eşec, acela e că am fost incapabili să-i mobilizăm la vot pe cei 60% care au stat acasă în ziua votului", a apreciat Tarcea.

 

Comenteaza