Musicalul pe gheaţă în Piaţa Unirii. Restricţii de circulaţie până sâmbătă seara

Musicalul pe gheaţă în Piaţa Unirii. Restricţii de circulaţie până sâmbătă seara
Musicalul pe gheaţă "Alice în Ţara Zăpezilor" închide circulaţia auro în centrul Clujului, până sâmbătă, 16 decembrie 2016, la ora 21.30.

Restricţii de circulaţie în Piaţa Unirii şi închiderea patinoarului preţ de două zile

Aşadar, conform municipalităţii, până sâmbătă, 16 decembrie 2016, la ora 21.30 circulația va fi restricționată în Piața Unirii, pe latura estică, la o singură bandă. Întreaga latură estică a pieței va fi închisă total circulației rutiere, în zilele de vineri, 16 decembrie 2016, între orele 19.45 - 21.30 și sâmbătă, 17 decembrie 2016, în intervalul 10.45 - 12.30.

De asemenea, patinoarul Târgului de Crăciun din Piaţa Unirii va fi închis, vineri 16 decembrie 2016, toata ziua şi sâmbătă, 17 decembrie 2016, până la ora 12.30, pentru repetiţiile spectacolului. 

Musical pe gheață cu personaje de poveste pe patinoarul Târgului de Crăciun Cluj-Napoca

În acest an în cadrul Serilor de Vară Clujene, Grădina Botanică „Alexandru Borza" din Cluj-Napoca a devenit, pentru câteva ore, "Țara Minunilor", sub ochii a 1800 de spectatori de toate vârstele, fascinați de Alice și celelalte personaje de poveste. La final de an,  "Alice" revine la Cluj - vineri, 16 decembrie, de la ora 20:00, în Piața Unirii - pentru a transforma de această dată Târgul de Crăciun în Țara Minunilor sau, mai bine zis, în Țara Zăpezilor.

Patinoarul Târgului de Crăciun Cluj-Napoca devine cadrul unei desfășurări de forțe inedite: un musical pe gheață, după "Alice în Ţara Minunilor" de Lewis Carroll şi Robert Chauls, cu o regie plină de surprize și o distribuție impresionantă. Șapte artiști ai Operei Naționale Române interpretează rolurile lui Alice, Motanul Chesire, Ducesa, Regina și alte personaje celebre din creația lui Lewis Carroll, în vreme ce nu mai puțin de 12 patinatori realizează partea coregrafică a spectacolului. Toate acestea, în regia artistică a Inei Hudea.

Dat fiind interesul foarte mare al publicului față de acest eveniment - peste 3000 de persoane interesate pe pagina de Facebook a evenimentului - s-a decis reluarea spectacolului a doua zi. Astfel, cei doritori o pot vedea pe Alice în Țara Zăpezilor și sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 11:00.

Orchestraţia şi adaptarea muzicală: Flaviu Mogoşan

Scenografia şi plastica scenică: Daniela Maier

Asistent de regie: Silvia Papadopoulos

Dirijor: Vlad Eniu

Regia artistică şi scenariul: Ina Hudea

Textul melodiilor : Mihaela Bogdan

Interpretează:

Orchestra Opera Group Project

condusă de Alexandru Mânzat

Pian: Renata Burcă/ Mira Gavriş

Distribuție:

Alice Bacalu - Alice

Adonis Tanţa - Motanul Cheshire/Palarierul

Alex Suciu - Ducesa

Lorena Puican - Regina

Zoltan Molnar - Omida, Iepurele de Martie, Grifonul

Adrian Strâmtu - Regele/țestoasa

Anelin Enache - Iepurașul

Patinatorii:

îndrumați de Andreea Ionescu:

Maria Boitan

Anamaria Năstase

Anelin Enache

Bianca Enache

Denisa Comănescu

Giulia Orlandea

Roberta Răducu

Diana Ceauşescu

îndrumaţi de Grety Marton:

Alexia Neag

Ilinca Popa

Maia Grama

Roxana Deiac

 

 

Comenteaza