Pompierii clujeni au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care s-au manifestat într-o încăpere a unei case de locuit din municipiul Turda.
Două persoane în vârsă ar fi fost lovite de mașină pe strada Frunzișului din Cluj-Napoca.
Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, precizări referitor la decesele care s-ar fi înregistrat în secția de neonatologie a Spitalului de Urgență din Cluj-Napoca, din cauza unor infecții intraspitalicești.
"Fac curat la mine-n sat şi mai trec şi peste hat!" a ajuns la ediţia a 5-a. Iubitorii de natură sunt aşteptaţi să participe sâmbătă, 22 octombrie la o acţiune de adunare a deşeurilor aruncate în natură.
Un şofer care a încălecat la propriu pe strada Eroilor din comuna Floreşti a rămas cu maşina suspendată pe o bucată de şose aasfaltată, iar cealaltă aflată în lucru, după o manevră nereuşită la volan.
Peste 250 de elevi au participat astăzi la o acțiune de informare desfăşurată de către membrii Proiectului Comunitar Ready Steady Go, cu sprijinul serviciilor de urgență clujene, la Şcoala Gimnazială "Traian Dârjan" din Cluj-Napoca.
Un bărbat a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce polițiștii l-au prins cu droguri pe o stradă din Cluj-Napoca.
Jandarmii clujeni asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciurile de fotbal dintre “U Cluj” și “CFR Cluj” din data de 20, respectiv 23 octombrie, care vor avea loc pe Cluj Arena.
Clujul se află miercuri pe locul doi pe ţară la numărul cazurilor de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore.