Emil Boc ne liniștește în privința prețurilor de la Târgul de Crăciun: "Sunt exact ca la Sibiu sau București"

Emil Boc ne liniștește în privința prețurilor de la Târgul de Crăciun: "Sunt exact ca la Sibiu sau București"

Primarul Emil Boc spune că a văzut "niște analize în presă" care arată că prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca sunt exact ca la târgurile de la Sibiu sau București.

Întrebat la un post de radio despre prețurile mari de la Târgul de Crăciun din centrul orașului, primarul Clujului a spus că nu sunt ieșite din comun - "sunt exact ca prețurile de la Sibiu, de la București, de la alte târguri de Crăciun" și că Primăria nu poate face nimic în acest caz.

"Eu am văzut niște analize în presă care arată că prețurile de la Cluj sunt exact ca prețurile de la Sibiu, de la București, de la alte târguri de Crăciun. Dacă au greșit ei greșesc și eu, pentru că în toate aceste locuri spațiul acela public trebuie scos la concesiune. Este o taxă minimă prevăzută de Consiliul Local pentru ocuparea domeniului public și când scoți la concesiune evident că vine cineva și oferă un ban pe metru pătrat, care e minimul prevăzut de lege. De acolo încolo, noi nu avem altă treabă, noi nu avem legături cu prețul de piață (...) în economia de piață doar competiția este cea care stabilește prețul corect", a explicat Emil Boc la Napoca Live. 

La Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, vinul fiert costă 13 lei, ciocolata caldă 12 lei, un langoș ajunge la 20 de lei, o porție de cartofi prăjiți e 15 lei, iar un burger costă 30 de lei... nu-i nimic, mai bine te dai cu roata, mai vezi una-alta, dar verifică-ți portmoneul, ai 30 de lei?

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza