Rafila: Anul viitor vom avea un master plan de sănătate pentru 5 regiuni din România

Rafila: Anul viitor vom avea un master plan de sănătate pentru 5 regiuni din România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că în prima jumătate a anului viitor master planurile de servicii de sănătate vor fi gata pentru cinci regiuni din România iar cele trei care există deja vor fi revizuite.

"Lucrăm acum la această strategie naţională de sănătate, aflată deja în transparenţă şi care este în momentul de faţă studiată de comisiile de specialitate pentru a vedea dacă strategiile sectoriale se potrivesc cu ceea ce prevede această strategie naţională, iar în prima jumătate a anului viitor vom avea master plan pentru 5 regiuni din România, master plan privind de nevoia de servicii de sănătate, iar cele 3 care există deja vor fi revizuite, încât dezvoltarea sistemului de sănătate, până în anul 2030, să se facă pe baze reale legate de nevoia de servicii de sănătate, nu pe impresii. De multe ori se întâmplă să luăm decizia astfel", a afirmat Rafila în timpul dezbaterii "Direcţii strategice pentru sistemul de sănătate din România, până în 2030", organizată la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

În cadrul dezbaterii cu profesioniştii din domeniu, Alexandru Rafila a prezentat sumar proiectul Strategiei Naţionale de Sănătate a României, lansat în dezbatere publică în urmă cu o zi, posibilităţile de finanţare a proiectelor din sănătate prin diverse programe, precum şi stadiul în care se află demersurile pentru construirea celor trei spitale regionale din judeţele Iaşi, Cluj şi Dolj. 

Comenteaza