Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziționarea unui nou echipament medical de înaltă tehnologie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează între 24 și 26 septembrie o piață volantă dedicată Zilelor Recoltei.
Partidul Național Liberal își va alege, la sfârșitul acestei săptămâni, președintele pentru următorii ani. Liderii PNL Cluj „joacă” în echipa premierului Cîțu, astfel că emoțiile sunt mari, o eventuală victorie a lui Orban ar agita apele serios în inima Transilvaniei.
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare derulate pe drumul județean 103V Someșu Rece – Stolna.
Consiliul Județean Cluj a primit anteproiectul/proiectul preliminar, prima fază din cadrul procesului de proiectare a viitorului Spital Pediatric Monobloc.
O delegație a U.E.F.A. (Union of European Football Associations) a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea viitorului Campionat European de Fotbal U21.
Startul festiv oficial al competiției va avea loc vineri, 24 septembrie, cu începere de la ora 19.00, pe esplanada dintre Stadionul Cluj Arena și Sala Polivalentă BT Arena.
Comisia de Urbanism a Județului Cluj a respins, în ședința din 2 septembrie 2021, un proiect imobiliar mixt cu 5 blocuri, cu un total de 185 de apartamente, în centrul comunei Apahida.
În intervenţia din ședința ordinară a Consiliului Local Cluj-Napoca, deputatul Emanuel Ungureanu şi-a transmis public aprecierea pentru faptul că Alin Tișe și Consiliul Județean vor să finanțeze Centrul Integrat de Transplant de la Cluj-Napoca, nu doar să construiască această clădire.
Recomandări: