Alianţa pentru Unirea Românilor susţine că negocierile dintre PNL şi PSD pentru a forma o coaliţie de guvernare au loc "la îndemnul şi prin mijlocirea lui Klaus Iohannis, care urmăreşte să îşi securizeze mandatul în faţa demersului AUR privind suspendarea sa din funcţie".
Social-democratul Sorin Grindeanu a fost votat, marţi, în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, preşedinte interimar al forului legisltiv, cu voturile AUR şi UDMR. Liberalii s-au abţinut la vot.
Ludovic Orban, fostul lider al PNL, spune că se va implica în campania de demitere a preşedintelui României „dacă se ajunge acolo” și a dezvăluit că a vorbit cu George Simion pe această temă.
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, joi, consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier.
Liberalii nu vor susţine în Parlament un guvern condus de Dacian Cioloş, a spus, vineri, preşedintele PNL Florin Cîţu, care consideră că USR a rupt coaliţia votând moţiunea de cenzură.
Prim-vicepreședintele PNL a spus că Dacian Cioloș, propunerea de premier desemnată de președintele Klaus Iohannis, trebuie mai întâi să discute cu „partenerii domniei sale, AUR şi PSD”.
Klaus Iohannis a decis să îl desemneze pentru poziţia de candidat la funcţia de premier pe Dacian Cioloş. Acţiunea preşedintelui a stârnit valuri în PNL, dar şi între celelalte partide.
Președintele PNL Cluj exclude orice fel de alianță a liberalilor cu cei de la AUR, pe care nu îi consideră un partener serios de discuție.
Parlamentarul liberal susține că "cei 281 de iresponsabili din USRplus, PSD și AUR au datoria de a veni cu o soluție pentru criza politică generată în plin val 4 al pandemiei, în plină criză a prețurilor la energia electrică și gaze".
Recomandări: