A venit vara, liber la ştranduri! Unde s-a deschis şi unde nu, cât costă şi câte grade are apa

A venit vara, liber la ştranduri! Unde s-a deschis şi unde nu, cât costă şi câte grade are apa
Temperaturile au crescut de la o zi la alta, iar în acest weekend vor atinge 30 de grade, aşa că ştrandurile se grăbesc să îşi deschidă porţile.

În Cluj există trei ştranduri, dintre care unul aparţine municipalităţii, unul este în administrarea Universităţii Tehnice, iar al treilea este privat. ziuadecj.ro le-a vizitat pe toate în prima zi cu adevărat de vară din 2014.

Soarele trage la Sun

La ştrandul Sun din Grigorescu astăzi este prima zi de funcţionare din acest an, drept pentru care intrarea este gratuită. În zilele următoare, intrarea va fi 12 lei pentru adulţi şi 6 lei pentru cei mici.

Există trei bazine, dar apa este rece: în jur de 20-21 de grade. Avatanjul este că locurile de plajă sunt întinse, există restaurant, şezlonguri, masă de ping-pong, un teren de fotbal şi unul de tenis de câmp.

„Am deschis azi ştrandul pentru că am văzut că s-a încălzit aşa dintr-o dată, mai repede ca anul trecut, când am deschis abia în 15 iunie, din cauza vremii rele. Până la ora aceasta încă nu au venit foarte mulţi, dar aşteptăm să mai vină şi mai târziu, după ce ies de la lucru", a spus Maria Iepure, administratorul ştrandului.

Până la ora 12 nu intraseră decât foarte puţini în apă. Majoritatea au preferat să stea pe pătură, la soare.

„Am venit să ne bronzăm, că acuma dacă e cald vrem să putem să ne luăm rochiţe mai scurte şi nu ne place să fim albe. Mai ales că e gratis, ne mai şi răcorim în apă", a spus o tânără venită împreună cu prietena ei.

La Olimpic se mai aşteaptă un pic

Cei de la bazinul Olimpic nu sunt încă foarte încrezători în vremea de afară şi preferă să aştepte ca temperatura să mai urce în termometre.

"Noi suntem pregătiţi de deschidere, apa este la temperatura la care trebuie, totul este gata, aşteptăm doar să se facă vreme şi mai bună. Anul trecut de exemplu am deschis cam la începutul vacanţei de vară şi au venit chiar mulţi oameni", a spus administratorul ştrandului.

Apa va avea în jur de 24 de grade, iar oamenii pot sta pe iarbă, şezlonguri sau pe tribunele de pe marginea bazinului.

Clujana a fost prima

Ştrandul Clujana s-a deschis deja de câteva zile şi îi întâmpină pe clujeni cu două bazine în care apa se menţine la 23-24 de grade. Azi, cu toate că vremea insistă să ne convingă să mergem la bazin, nu s-au arătat prea mulţi doritori de bălăcit în apă. Un motiv ar putea fi suma de 15 lei pe care adulţii trebuie să o scoată din buzunare pentru o zi la Clujana. Oamenii pot sta pe gazon cu iarbă, dar este şi o porţiune de şezlonguri, şi oferă condiţii bune având în vedere că a fost renovat anul trecut.

Majoritatea au ales, în schimb, varianta cea mai ieftină şi mai la îndemână, şi anume plaja de pe malul Someşului, care era animată încă de la ora 11.

Citeşte şi: Pregătiţi grătarele: cum va fi vremea în weekend

Comenteaza