Aquapark privat la Cluj-Napoca? Boc: ''Sunt convins că aici vor veni doritori''

Aquapark privat la Cluj-Napoca? Boc: ''Sunt convins că aici vor veni doritori''

Viitorul aquapark va fi amenajat pe o suprafață de peste 5 hectare, terenul fiind localizat în vestul intravilanului municipiului Cluj-Napoca, pe malul sudic (stâng) al Someșului.

Amenajarea aquapark-ului în zona ștrandului Sun a primit avizul de mediu. De asemenea, luna trecută a fost publicat și Planul Urbanistic Zonal pentru investiția evaluată la 20 – 40 de milioane de euro.

„Am obținut avizul de la Mediu, ceea ce este foarte important. Urmează să obținem și celelalte avize necesare și să intre în Comisia de Urbanism a municipiului, după care să treacă la aprobarea în Consiliul Local”, a declarat Emil Boc, la un post de radio local. 

Având în vedere valoarea investiției, Emil Boc spune că există alternativa de a scoate proiectul la concesiune, respectiv de a găsi un partener privat.„Avem alternativa de a scoate la concesiune, adică de a veni un partener privat care să realizeze această investiție. Sunt convins că aici vor veni doritori, în condițiile în care Primăria își asumă să mute acea linie de înaltă tensiune și să pună la dispoziția investitorului terenul. Pentru că și în trecut s-a mai încercat și nu a venit nimeni, pentru că mutarea acelei linii de înaltă tensiune este de o extraordinară complexitate”.

Proiectul este în faza obținerii avizelor solicitate prin certificatul de urbanism, iar ulterior, forma finală a documentației PUZ va fi supusă dezbaterii în comisia de urbanism, în vederea emiterii avizului arhitectului șef.

Aquapark-ul va fi construit din corpul clădirii principale, care va fi funcțional pe tot parcursul anului și va adăposti vestiare, spații de alimentație publică, ansamblu de wellness și spa, sala de fitness, aerobic și cycling, dar și un ansamblu de bazine acoperite.

De asemenea, ansamblul va cuprinde și o zonă de agrement exterioară, care va fi disponibilă pe timpul verii și va cuprinde bazine și piscine pentru copii și adulți, plajă exterioară, clădire de acces și construcții independente pentru alimentație publică și pentru spații comerciale, alături de o parcare subterană cu 249 de locuri.

Suprafața spațiilor verzi propriu-zise, organizate pe solul natural vor ocupa minim 50% din suprafața totală a zonei verzi și vor cuprinde exclusiv vegetație (joasă, medie și înaltă). Suprafețele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spațiilor libere.

Capacitatea de deservire a complexului va fi pentru un flux de aproximativ 3.000 de persoane/zi pe timpul verii, dintre care 800 la interior și 2.200 de persoane la exterior.

1. Corp clădire principală:

- recepție / casă de bilete;
- Vestiar dimensionat adecvat numărului de vizitatori;
- Birouri și spații administrative
- Spații comerciale
- Spații de alimentație publică - un restaurant „a la carte” și o zonă de „food cort”
- Grupuri sanitare pentru femei (prevăzute cu salon „Mama și copilul”), bărbați, persoane cu dizabilități, ținându-se cont de capacitatea complexului și de normale sanitare în vigoare pentru astfel de obiective;
- Ansamblu de bazine acoperite care să funcționeze atât pe timp de vară cît și pe timp de iarnă, cu următoarele funcțiuni:
• zona Family & Kids - alcătuită din bazin interior cu jeturi de hidromasaj, baby pool, plaja inundată cu jocuri de tip „Spray Action” și un bazin cu ansamblu tobogane pe categorii de vârstă
• Spații pentru șezlonguri dimensionat corespunzător numărului de utilizatori. Adâncimea apei va corespunde în funcție de destinația și specificul fiecărui bazin conform prevederilor legale;
- Punct de prim ajutor;
- Spații anexe;
- Spații tehnice aferente;
- Parcări aferente dimensionate pentru personalul angajat și fluxuri de vizitatori;
- Stații de reîncărcare vehicule electrice amplasate în zona amenajată pentru parcări la care să aibă acces vizitatori.

2. Zona agrement exterioară (pe timpul verii)

În ceea ce privește amenajările exterioare, vor fi prevăzute locuri de joacă pentru copii diferențiate pe categorii de vârste și cu tematici atractive, dar și zone destinate adulților respectiv zona de fitness în aer liber. De asemenea este propusă o parcare subterană, pe două niveluri, localizată sub clădirea de acces, care va pune la dispoziție un număr de 249 locuri de parcare.
- Piscine și bazine pentru copii și adulți, adâncimea apei va corespunde în funcție de destinația și specificul fiecăruia
• Bazin exterior „Infinity”
• Bazin exterior „Adult” cu vedere panoramică „View”
• Bazin exterior „Adults” cu atracții de tip jeturi de hidro-masaj;
• Bazin exterior „Wave Pool”
• Traseu acvatic (bazin) „Lazy River”
• Bazin pentru copii „Baby Pool” cu atracții specifice;
• Plaja inundată cu jocuri de tip „Spray Action”
• Ansamblu tobogan exterior independent, cu bazinul de aterizare aferent și mobilier specific în bazinele pentru copii;
- Plajă exterioară în jurul bazinelor și separat loc de plajă (suprafață nisip, suprafață înierbată, șezlonguri, hamace, etc.);
- Construcții independente pentru spații comerciale și alimentație publică;
- Zone de odihnă umbrite;
- Zona cu nisip pentru diverse activități;
- Clădire de acces:
• Recepție/ casa de bilete;
• Vestiar dimensionat adecvat numărului de vizitatori; grupuri sanitare pentru femei, bărbați, persoane cu dizabilități;
• Grupuri sanitare pentru femei (prevăzute cu salon “Mama și Copilul”), bărbați, persoane cu dizabilități, ținându-se cont de capacitatea complexului și de normele sanitare în vigoare pentru astfel de obiective;

 

Comenteaza