12:01 O comună din județul Cluj a ajuns exemplu de investiție publică făcută pe dos: oamenii nu au trotuare, dar au primit o pistă de biciclete nouă, pe care acum o folosesc tocmai ca să poată merge pe jos în siguranță.
11:28 Inspectoratul Școlar Județean Cluj afișează joi, 12 martie 2026, circumscripțiile școlare și numărul claselor pregătitoare alocate fiecărei unități de învățământ pentru anul școlar 2026-2027.
11:08 Legea Nordis a consființit un fapt de o gravitate excesivă.
11:06 Medici pneumologi, interniști și specialiști din domenii conexe se reunesc la „Zilele Spitalului Leon Daniello”, un eveniment științific dedicat celor mai noi tehnologii și abordări în diagnosticul și tratamentul bolilor pulmonare.
11:02 În această perioadă, se desfășoară intervenții de curățenie în toate cartierele orașului, ca parte a lucrărilor de curățenie de primăvară.
10:50 Șase persoane au fost trimise în judecată într-un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Huedin, după o serie de incidente violente petrecute în comuna Călățele.
10:40 U-BT Cluj-Napoca a avut un meci decisiv la Podgorica, Muntenegru, pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției EuroCup Basketball.
10:25 Adrian Pop, unul dintre numele respectate ale presei clujene, are nevoie urgentă de sânge. Orice grupă este binevenită la donare.
10:19 Pentru al cincilea an consecutiv, Clujul sărbătorește nașterea compozitorului Johann Sebastian Bach printr-un maraton muzical de o zi.
10:18 Iulian Vrabete, basist și membru important al Holograf, a murit, vestea dispariției sale provocând reacții de tristețe în rândul fanilor și al muzicienilor din România.
10:14 Studenții din Cluj-Napoca se alătură mobilizării naționale anunțate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și vor organiza sâmbătă, 14 martie, un manifest pentru educație în fața Prefecturii.
10:09 La Cluj-Napoca, astăzi, 12 martie 2026, se desfășoară Conferința Patronatului Societăților din Construcții - Filiala Transilvania.
10:00 În dimineața de joi, 12 martie, pompierii clujeni au anunțat o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Chinteni.
09:46 „Maşina viitorului” e o maşină solară, cu o formă aerodinamică, similară cu forma unei bărci. Se poate încărca atât de la soare și are o autonomie de până la 200 km. A fost proiectată în Cluj-Napoca de o echipă de studenţi la Inginerie.
09:10 FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu un mijlocaș care s-a remarcat prin devotament, capacitate de efort, leadership și execuții memorabile.
08:54 Un adolescent de 17 ani a fost bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren într-o localitate din județul Alba. Doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru corecția aplicată minorului.
08:10 O instanță din California a pronunțat o hotărâre în cazul de evacuare a actorului Mickey Rourke, anunță people.com.
07:46 Președintele Nicușor Dan îl va primi azi la Cotroceni pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, conform anunțului făcut miercuri de Administrația Prezidențială, care a confirmat că liderul de la Kiev urmează să vină într-o vizită oficială în țara noastră.