Cluj-Napoca, punctul de întâlnire pentru liderii industriei construcțiilor din România. Cristian Erbașu: “Dialog bun în ultimii 10 ani între autorități și constructori”
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 10:09
- Economie
- Ascultă știrea
La Cluj-Napoca, astăzi, 12 martie 2026, se desfășoară Conferința Patronatului Societăților din Construcții - Filiala Transilvania.
Conferința este și una aniversară, deoarece Patronatul Societăților din Construcții împlinește 25 de ani de activitate în domeniu.
“PSC împlinește 25 de ani de activitate. În acești ani am fost un factor de mediere între sectorul public și privat. An de an ne-am confruntat cu multe dificultăți. Ne dorim să fim în continuare o voce în domeniul construcțiilor pentru a ne putea duce mai departe activitatea”, a declarat Alexandra Stoica, președinte PSC Transilvania.
“Niciun proiect nu poate merge mai departe fără constructori”
“Vă felicit pentru cei 25 de ani de existență. Asta arată că România are viitor, că se pot face lucruri și la noi acasă. Vedem cât este de sensibilă această perioadă la diverse modificări în lume. Sper să fie mai rezilienți, avem nevoie să fim împreună. Voi sunteți cei care dați viață orașului. Pentru noi ca administrație acest parteneriat cu constructorii este important. Niciun proiect nu poate să meargă mai departe fără ei. Este important să ținem aproape și să fim împreună”, a declarat Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.
“Dialog bun cu autoritățile în ultimii 10 ani”
“Există unele persoane care spun că domeniul construcțiilor este unul marginal al economiei. În cele din urmă uitându-se pe cifre și pe impactul pe care îl are domeniul asupra societății românesti își revizuiesc atitutinea și intră în dialog cu noi. Sunt perioade în care avem rezultate bune în dialogul cu autoritățile. Dialogul acesta a fost din ce în ce mai bun în ultimii 10 ani. În ultimii 10 ani dialogul este instituționalizat, suntem invitați de fiecare dată când se discută lucruri importante. Trebuie sa mergem mai departe”, a declarat Cristian Erbașu, președinte FPSC.
Conferința PSC Transilvania la Cluj-Napoca
Conferința de la Cluj-Napoca are mai multe paneluri de discuții, iar printre principalele teme se numără:
- Parteneriat public-privat: De la lege la impementare și evitarea blocajelor
- Dezvoltare urbană: Viziune metropolitană și investiții de impact
- Tehnologie, AI și productivitate
- Dezvoltare regională: Comunități locale, investiții și coeziune teritorială
Printre speakerii prezenți la conferință se regăsesc:
- Cristian Romeo Erbașu – Președinte FPSC
- Liviu Iulian Simion – Președinte PSC
- Irinel Tofan – Președinte PSC Filiala Iași
- Cosmin Vîlcu – Președinte PSC Filiala Sibiu
- Gheorghe Pascariu – Președinte PSC Filiala Galați
- Irinel Gheorghe – Președinte PSC Filiala Prahova
- Ștefan Moldt – Președinte PSC Filiala Vest
- Adriana Iftime – Director General FPSC
De asemenea, sunt prezenți Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, deputat clujean și vicepreședinte Comisia pentru Afaceri, Marcel Boloș, director general ADR NV, precum și Claudiu Salanță, arhitectul șef al Clujului, Radu-Florin Rațiu, vicepreședinte Consiliul Județean Cluj, Radu Moisin, deputat clujean Comisia pentru Transporturi și Infrastructură.
Totodată, sunt prezenți și primarii comunelor din zona metropolitană a Clujului, precum Valentin Dorel Pojar, primarul din Jucu, Cristian Cherecheș, primarul din Frata, János Balázs, primarul din Baciu și Cristina Belce, primărița din Apahida.
















