Expoziția “Da, Da”, care cuprinde lucrări semnate de studenți ai Universității de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca, va fi vernisată miercuri, 15 iunie 2016, de la ora 18.00, la galeria clujeană Atelier Patru.
Dirijorul Mark Kadin va conduce orchestra simfonică a Filarmonicii Transilvania în cadrul concertului de vineri, 17 iunie 2016. Pe scena Colegiului Academic e invitat şi flautistul Matei Ioachimescu.
Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca va transmite, în direct, concertul lui André Rieu de la Maastricht 2016.
Peste 20 de companii de recrutare și spitale din toată Europa îi așteaptă pe profesioniștii din domeniul medical cu sute de job-uri, până în 3 iulie 2016, la Târgul Virtual Careers in White.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 22–26 iunie, pentru cea de-a X-a ediție.
Clujenii sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână la noaptea albă a culturii. Mai exact, Cluj Never Sleeps va avea loc în noaptea dinspre 18 spre 19 iunie.
Mii de clujeni au luat parte la reprezentaţia spectacolului "Lacul lebedelor", de Piotr Ilici Ceaikovski, realizat în premieră națională pe scene special amenajate pe Lacul Chios și pe esplanada Casino Centru de Cultură Urbană, în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Primul festival de muzică electronică din România, Delahoya, dă vineri startul petrecerii aniversare cu numărul 20, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
O reîntâlnire cu opereta Contesa Maritza de Imre Kálmán va avea loc în data de 12 iunie de la orele 18, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.