S-A ÎNCHIS! Adio colete ridicate de la recepția FAN Courier de pe Bulevardul Muncii - ce opțiuni mai au clujenii
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:19
- Economie
- Ascultă știrea
Recepția FAN Courier de pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca și-a închis porțile pentru clienți începând cu 1 aprilie 2026.
Cu toate acestea, în continuare există clienți care ajung la locație pentru a ridica sau preda colete, fără să știe că punctul nu mai funcționează.
Potrivit informațiilor oficiale, decizia vine în contextul schimbării obiceiurilor de consum, tot mai mulți clienți alegând livrarea direct la adresă sau folosirea punctelor fixe precum FANbox și Collect Point, în locul deplasării la sediile companiei.
În noua organizare, livrările și preluările de colete se fac prin curier, direct la adresă, sau prin rețeaua de puncte fixe disponibile (FANbox sau puncte Collect Point). Pentru situațiile în care livrarea nu poate fi finalizată, FAN Courier oferă o alternativă limitată: coletele pot fi ridicate din depozit, dar doar dacă nu au putut fi livrate la adresă. Programul de ridicare este de luni până vineri, între orele 09:00 și 11:00.
În același timp, opțiunile de redirecționare sunt restrânse. Astfel, coletele nu mai pot fi redirecționate către sediile FAN Courier, ci doar către punctele FANbox sau Collect Point.











