Polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un minor de 14 ani, din municipiul Cluj-Napoca, după ce acesta ar fi furat o trotinetă electrică, parcată și asigurată cu un cablu tip antifurt pe strada Horea.
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore după ce a făcut un accident rutier în localitatea Florești, iar polițiștii au constatat că acesta avea o alcoolemie uriașă.
Cea de-a treia favorită a turneului a obținut o victorie-fulger în fața Emmei Răducanu și a rupt blestemul româncelor.
Proiectul de reabilitare și electrificare a căii ferate între Cluj-Napoca și Oradea, estimat la peste 1,5 miliarde de euro, a ratat termenele PNRR și riscă să piardă o parte din finanțarea europeană.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a aplicat amenzi în valoare totală de peste 6,6 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control desfășurate în această săptămână la nivel național.
Cuplul uzbeko-spaniol a trecut în două seturi de perechea Wang/Zheng și și-au trecut numele în istoria turneului.
Celebrul artist american Snoop Dogg a fluturat un steag al României pe străzile din Cortina cu ocazia festivității de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina.
Poliția Română și autoritățile din Franța au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în spălarea banilor, operațiuni cu droguri de risc și mare risc și evaziune fiscală.
Centura Metropolitană Cluj se află în mijlocul unui scandal fără precedent. Compania bosniacă Integral Inženjering susține că nu a știut niciodată că este parte a contractului.