Tradiții în Miercurea Mare. Ziua în care se face prescura pentru a fi sfințită în Joia Mare/ Ce NU e bine să facă femeia în Săptămâna Mare

În satele din Cluj, în Miercurea Mare femeile pregăteau prescura pentru pasca ce urma să fie sfințită de preot, la biserică, în Joia Mare.

În comunitățile tradiționale, pregătirile pentru sărbătorile de Paști se încheiau acum, în Săptămâna Mare. Nu era casă în care femeile să nu se îngrijească de curățenie, din lăzi și din lăițere scoteau hainele de sărbători și le puneau la soare, apoi erau așezate din nou, iar printre ele puneau crenguțe de busuioc și alte plante frumos mirositoare.
Blidele de lut și „icoanele de glajă” de pe pereți erau spălate, după care erau împodobite cu ștergare de sărbătoare. Fața casei, pavimentul, care era din pământ muruit cu lut galben, era acum împrospătat.

De la Florii și până în Joia Mare oamenii satelor se spovedeau și se împărtăşeau, ca să primească sărbătoarea Învierii cu sufletul curat și împăcați cu cei apropiați.

Se spunea că „în Săptămâna Mare nu e bine ca femeia să coase, că atunci împarte Sfântul Ilie trăsnetele”.

Tradiția din Miercurea Mare

Paștile, din prescură și vin, se pregăteau, în general, în biserică, de întreaga comunitate, sau de un grup de săteni, prin rotație.

Există și zone în care pasca, după ce prescura și vinul se sfințeau în Joia Mare, la biserică, era pregătită în Sâmbăta Mare de cel mai vârstnic bărbat din casă.

Viorica Bolba, o clujeancă din satul Negreni, povestește că a învățat să facă prescuri de la mama ei.

„Mama mé făcé precuri la tăt satu’. Că fiecare, când făce o liturgie de prescuri, făcé că are o durere, un năcaz, ori o bucurie. Șî făcé în fiecare duminică, de cununa anului. Când eram mnică șî mama făcé prescuri, zâcé: «Hai, pune, Viorică, ptiscornicu' (sigiliu de piatră sau de lemn, cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale creștine) aici, pă prescuri. Eu îl punem, ea îmi tăt spuné șî așă am învătat”.

„Aice, la noi, trebuie să nu fie sfădită cu nime șî nici în zua aceie să nu să sfădească cu nime, ori să aibă gând rău cătră oarecine. Șî de aceie, aici, la Negreni, să zâce când meri la biserică: «Dumnezău te ierte!», șî-ț' răspunde cu «Dumnezău te ierte!».

Tot acum se pregătea și pâinea pentru zilele de sărbătoare. Frământatul pâinii era foarte greu mai demult, se pregătea un cuptor de pâine, deoarece familiile erau numeroase, se arată pe pagina de Facebook Tradiții clujene.