News alert A fost publicat proiectul de Buget al Clujului pentru 2026! Vezi toate detaliile

A fost publicat proiectul de Buget al Clujului pentru 2026! Vezi toate detaliile

Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică cu privire la Proiectul de buget al municipiului pe anul 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

 

Bugetul municipiului, în valoare de 835,4 milioane de euro, supus consultării publice

„Prioritatea o constituie finalizarea proiectelor de investiții care sunt în fază avansată și care pot fi terminate în 2026. Alocăm toate resursele necesare în acest sens. Chiar dacă bugetului anului 2026 este mai mic decât în 2025, vom menține cel puțin la același nivel alocările pentru cultură, sănătate/spitale, sport, culte.” a punctat primarul Emil Boc.  

Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere în perioada 08 - 23 aprilie 2026 la adresa de e-mail consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier, în atenția Direcției Economice.

Vezi AICI proiectul de buget https://primariaclujnapoca.ro/informatii-publice/comunicate/bugetul-municipiului-in-valoare-de-8354-milioane-de-euro-supus-consultarii-publice/?fbclid=IwZnRzaARDS8dleHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZAo2NjI4NTY4Mzc5AAEed3jSR3a8MugD1Lse2lyAXxJ4A-uyHBr6Eecb8aYx8hOzdj-b-exXIuhf2HY_aem_jzH5VCX8YH0JvaHEKBW0jQ

 

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .