Video Apahida propune cel mai mare buget din istorie: peste 206 milioane lei, investiții record și fonduri europene la nivel fără precedent
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 15:22
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primăria Comunei Apahida a prezentat proiectul de buget pentru anul 2026, cel mai mare din istoria localității, în valoare totală de 206.241.829 lei, un buget construit pe principii de echilibru și dezvoltare accelerată.
Potrivit conducerii primăriei Apahida, acest buget nu înseamnă doar cifre, ci direcție, responsabilitate și viitor pentru întreaga comunitate. Un element definitoriu îl reprezintă componenta de investiții, în valoare de 150.339.000 lei, cea mai mare sumă alocată vreodată dezvoltării locale.
Totodată, fondurile nerambursabile atrase ajung la 89.790.000 lei, un nivel record care demonstrează capacitatea administrației de a aduce bani externi în comunitate și de a multiplica resursele locale.
Cheltuielile de funcționare sunt estimate la 85.133.940 lei, asigurând funcționarea serviciilor publice esențiale. Bugetul este unul echilibrat, construit cu responsabilitate, care acoperă toate domeniile și toate localitățile din Apahida.
ALOCĂRI PE DOMENII
Educație:
- 10.493.000 lei investiții
- 9.615.600 lei bunuri și servicii
- 2.173.600 lei program masă caldă (subvenționat 100%)
Drumuri și infrastructură:
- 89.153.000 lei investiții
- 10.100.000 lei bunuri și servicii
Sănătate:
- 3.500.000 lei investiții
- 2.400.000 lei funcționare (inclusiv centrul de permanență)
Cultură și recreere:
- 13.121.000 lei investiții
- 6.529.000 lei reparații și sport
- Transferuri: 50.000 lei cultură, 600.000 lei sport, 600.000 lei religie
Mediu:
- 2.400.000 lei investiții
- 5.240.000 lei servicii (salubritate)
„Bugetul a fost construit ținând cont de nevoile reale ale comunității și de propunerile venite din partea consilierilor locali, inclusiv ale grupului USR, o parte dintre acestea fiind deja integrate. Votul asupra bugetului este esențial pentru dezvoltarea comunității și pentru funcționarea serviciilor publice. Neadoptarea acestuia ar însemna blocarea investițiilor, afectarea serviciilor publice și întârzierea proiectelor esențiale pentru dezvoltarea comunei.
Este cel mai mare buget din istoria Apahidei și, în același timp, bugetul cu cea mai mare componentă de investiții din fonduri nerambursabile. Este un buget echilibrat, construit cu responsabilitate, care răspunde nevoilor reale ale comunității și asigură dezvoltarea tuturor localităților din Apahida. Acest buget nu este despre politică. Este despre Apahida”, a afirmat primărița Cristina Belce.











