Stimulentul de inserţie pentru creşterea copilului, în valoare de 650 lei/lună, se acordă părinţilor care decid să se întoarcă mai devreme la serviciu din concediul pentru creşterea copilului.
Potrivit datelor comunicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a crescut în luna august la 5,1%, de la 4,56%, cât înregistra în iulie.
Aproximativ 100 de persoane au manifestat, luni seară, la Cluj, şi au cerut demisia guvernului, cu ocazia marcării unei luni de zile de la protestul din Bucureşti al Diasporei.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat, luni, la festivitatea de deschidere a anului şcolar preuniversitar 2018-2019 la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia.
O casă tradiţională din lemn cu acoperiş de paie, datând din prima jumătate a sec. al XVIII-lea, aflată pe lista monumentelor istorice şi catalogată de specialiştii în etnografie ca fiind cea mai veche şi mai importantă din Sălaj.
Câteva mii de clujeni au asistat, sâmbătă seară, pe stadionul Cluj Arena, la un spectacol de reconstituire istorică, dedicat Centenarului Unirii.
O reuniune sub genericul "Conceptul de inovare integrală dunăreană şi cultura antreprenoriatului în Regiunea Nord-Vest" a avut loc la Cluj-Napoca, eveniment care face parte din seria de reuniuni Regional Danube Strategy Summit.
La Congresul european de patologie veterinară organizat, în premieră, de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, participă aproximativ 300 de specialişti de pe cinci continente.
Satelitul european Aeolus, dotat cu o nouă tehnologie care va permite măsurarea vitezei de deplasare a curenţilor de aer din atmosfera terestră, a fost lansat pe orbită la sfârşitul lunii august de la Centrul spaţial Kourou, din Guyana France