BAC-ul de toamnă: Clujul, pe locul al patrulea

BAC-ul de toamnă: Clujul, pe locul al patrulea

Rata de promovare în a doua sesiune a examenului de Bacalaureat este de 26,9% şi nu s-a obţinut nicio medie de 10.

 

Județul Cluj a ocupat locul al patrulea în ceea ce privește promovabilitatea la Bacalaureatul de toamnă. 31,77% dintre cei înscriși au reușit să treacă examenul maturității. Procente mai bune s-au înregistrat în judeţele Neamţ (37,52%), Dolj (36,86%), Olt (34,32%). Rata de reuşită în capitală a fost de 26,65%. Rezultatele nu sunt finale. Sâmbătă, acestea au putut fi contestate, iar notele definitive vor fi afișate în 6 septembrie.


Potrivit unui comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES, rata națională de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat se situează la 26,9% - rezultate înainte de contestaţii, în creştere cu 0,9% faţă de sesiunea de toamnă a anului trecut (26%).


Dintre absolvenţii care au promovat, 7.050 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.553 de candidaţi din promoţiile anterioare, relevă sursa citată.


Conform MEN, din totalul celor 45.120 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 35.642 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 119 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.


Media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Comenteaza