Concedieri pe bandă rulantă în companiile unde statul este acţionar majoritar. Poşta Română va disponibiliza mai mult de 600 de persoane. Asta după ce şi CFR Călători a anunţat că va trimite în şomaj peste 800 de angajaţi.
Horia Brenciu şi orchestra sa vin la Cluj vineri unde susţin un recital live în Obsession the Club.
Asta relevă cel mai nou sondaj de opinie realizat de Institutul Român de Evaluare şi Strategie. Dacă Mihai Răzvan Ungureanu stă bine la acest capitol, încrederea în ministrul clujean al Educaţiei, Cătălin Baba, este destul de scăzută.
Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, ia atitudine în ceea ce priveşte situaţia centurii Vâlcele-Apahida. El a atenţionat ambasada Ungariei cu privire la atitudinea firmei contractuale.
Primii angajaţi ai companiei De'Longhi, care a cumpărat halele Nokia de la Jucu, vor fi selectaţi la sfârşitul lunii martie. Producătorul de electrocasnice va organiza împreună cu AJOFM Cluj o bursă a locurilor de muncă. La aceasta vor putea participa doar foştii angajaţi ai producătorului finlandeze de telefoane mobile.
Cei care au ieşit, însă, în pierdere sunt cinefilii clujeni, pentru că Arta, un cinematograf vechi de aproape 100 de ani, a fost închis.
Sindicaliştii de la calea ferată ameninţă că vor da în judecată CFR Călători dacă societatea nu va renunţa la ideea de a concedia 1.000 de angajaţi. Ei reclamă modul în care s-a făcut alegerea viitorilor disponibilizaţi, dar se plâng şi de faptul că reprezentanţii companiei nu au căutat alte soluţii de reducere a cheltuielilor. La Cluj urmează să fie date afară 90 de persoane.
"Ordonatorul de credite" al Universităţii "Babeş-Bolyai", care va semna actele financiar-contabile ale universităţii clujene între 26 februarie până la validarea noului rector, interval în care practic UBB rămâne fără rector, este Nicolae Bocşan.
Emil Boc va candida la Primăria Clujului din partea PDL, spun surse din partid, citate de gândul.info