O mamă şi-a donat un rinichi pentru a salva viaţa fiicei sale de numai 6 ani, care suferea de insuficienţă renală. Procedura este cu atât mai dificilă cu cât rinichiul donatoarei trebuie redus cu o treime, astfel încât să fie acceptat de corpul copilului. Este pentru a doua oară când în România se efectuează o astfel de operaţie. Prima a avut loc în urmă cu cinci ani tot la institutul din Cluj. În urmă cu puţin timp operaţia s-a încheiat cu succes iar medicii spun că mama şi fiica se simt bine.
Cele şase eleve care au obţinut nota maximă la bacalaureat au fost răsplătite cu câte 200 de euro. Fetele spun că banii au venit exact la timp pentru o binemeritată vacanţă de vară.
Un parapantist din localitatea clujeană Urişor şi-a văzut moartea cu ochii, după ce a rămas atârnat de câteva fire de înaltă tensiune.
"PSD nu doreşte ca preşedintele Traian Băsescu să fie demis la referendum". Afirmaţia a fost făcută de deputatul PDL Petru Călian la Realitatea TV Cluj. Călian spune că social-democraţii vor înlăturarea lui Crin Antonescu şi impunerea propriului candidat la alegerile prezidenţiale.
La referendumul de acum cinci ani, Traian Băsescu s-a bucurat de încrederea clujenilor, care au votat masiv împotriva demiterii sale.
Liceul particular "Henri Coandă" din Dej s-a clasat pe locul 65, ultimul din judeţ, la egalitate cu Grupul Şcolar Didactica Nova din Cluj, ambele având 0% promovabilitate la bacalaureat. Directorul instituţiei spune că nu este aşa.
Într-un top naţional al rezultatelor la Bacalaureat, Clujul se clasează pe locul al treilea, după Brăila şi Iaşi. Anul acesta, un singur liceu din judeţ se poate lăuda cu promovabilitate de 100 la sută. Este vorba de liceul Gheorghe Şincai.