Elevii şi prescolarii se întorc, luni, la cursuri după vacanţa de iarnă care a început în 22 decembrie şi care a durat trei săptămâni.
Felul în care călătorim se schimbă periodic. Platforma australiană Lonely Planet a analizat o serie de tendinţe care se vor face simţite în turismul anului 2019.
Statul insular Sri Lanka s-a clasat pe primul loc în topul ţărilor care merită să fie vizitate în 2019, urmat de Germania şi Zimbabwe, potrivit ghidului ”Best in Travel 2019” realizat de Lonely Planet.
Grecia, Turcia şi Egipt, marea surpriză a sezonului, au fost destinaţiile de vară preferate de români, arată datele unei agenţii de turism din România.
Actorii americani Brad Pitt şi Jennifer Aniston, care au fost căsătoriţi timp de cinci ani, au petrecut câteva zile de vacanţă în Europa în vila din Italia a prietenului lor George Clooney, suscitând zvonuri privind o posibil
Mamaia, Eforie, Costineşti şi staţiunile din sudul litoralului mai dispun încă de locuri de cazare pentru familiile cu copii, iar preţurile sunt cu 25% mai mici decât la începutul sezonului.
Dacă în urmă cu peste două decenii, românii plecau în vacanţe cu autocarul, dormeau în hoteluri ieftine şi îşi luau borcane cu mâncare în bagaje, în prezent, caută mai ales vacanţe all inclusive în hoteluri de 4 şi 5 stele şi destinaţii în toată lumea, din Turcia până în China şi din Thailanda până în Cuba ori Republica Dominicană.
De câţiva ani, fie că vorbim despre cei mici, părinţi sau chiar bunici, Disneyland a devenit destinaţia perfectă de vacanţă a tuturor. Parcurile şi activităţile sunt pentru toate categoriile de vârstă, însă nu multe persoane
În România, 76% din populaţie nu a avut nicio vacanţă în 2016, fapt care plasează ţara noastră în topul ţărilor Uniunii Europene din acest punct de vedere, arată un raport al Eurostat.