Au început lucrările de proiectare și procedurile de expropriere la tronsonul 2 al Centurii metropolitane a Clujului.
În municipiul Cluj-Napoca nu trebuie să ai BMW, nici să fii "vinitură" ca să ignori culoarea roşie a semaforului chiar în centrul oraşului.
Primarul Emil Boc este în continuare de cei de la Viarom, care au în lucru primul tronson al centurii metropolitane Cluj-Napoca-Florești.
Un şofer s-a instalat luni, 23 iunie, pe banda celor de pe contrasens pe Centura Vâlcele şi a circulat fără jenă astfel punând viaţa celorlalţi participanţi la trafic în pericol.
Reprezentanții municipalității au declarat că lucrările la pasajul rutier de la Tăietura Turcului vor începe, cel mai probabil, în luna iulie 2025.
Operațiunea „Marathon” este intitulată acțiunea de controale intensive de vineri, 20 iunie pentru depistarea șoferilor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive în județul Cluj.
Traficul care traversează acum orașul pe axa est-vest este absorbit, în mare parte, de vechile bulevarde. Nu peste mult timp, clujenii vor avea parte de o nouă variantă.
Consilierii locali au aprobat, vineri, participarea Municipiului Cluj-Napoca în cadrul proiectelor Zero Emission Mobility Initiatives și DANUBE-ADAPT.
Clujenii sunt inventivi. Ca să scape de traficul aglomerat de pe Frunzişului, Varianta Zorilor - Mănăştur, şi-au găsit un nou traseu. O taie prin cimitir.
Serviciul Ridicări Auto al municipalităţii funcţionează ca uns la Cluj-Napoca. Cei care vor să parcheze în locuri nepermise ar trebui să cântărească bine opţiunea de a ridica maşina contra cost din Someşeni sau de a căuta un loc d