Cea de-a III-a ediție a Festivalului-concurs dedicat jocului tradițional românesc, intitulat „Cine știe jocu’ bine, joace-l, nu-i șie rușine”, va avea loc la finalul acestei săptămâni, în localitatea clujeană Baciu.
Două grupuri tradiționale reprezentative, din județul Cluj, se află la București în aceste zile pentru a filma câteva emisiuni ce vor fi difuzate în această toamnă, de Televiziunea națională.
Zeci de elevi au fost, timp de o săptămână, la Școala de vară „Micii Meșteri Mari”, care a fost organizată în Gherla, județul Cluj.
De Rusalii, în satele din Transilvania are loc și în zilele noastre străvechiul ritual numit „boul înstruțat” sau „boul împănat”.
De sărbătorile Pascale, de pe mesele românilor nu lipsesc ouăle roșii, care reprezintă simbolul Învierii Domnului.
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este o perioadă de doliu, de tristețe, iar în satul tradițional nu era îngăduită munca la câmp pentru că se spunea că „e mare păcat să muncești când Domnul Hristos pătimește”.
Lăcașul de cult clujean care datează din secoul al XVIII-lea se află în capătul satului Săvădisla înconjurat de crucile cimitirului.
Spectacolul va avea loc joi, 23 septembrie, la Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea.
Aceștia vor fi prezenți duminică, 29 august 2021, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, pentru a prezenta publicului vizitator cele mai frumoase tradiții și obiceiuri din satele clujene.
Un eveniment special va avea loc duminică, 28 februarie, înaintea venirii primăverii , intitulat „Tradiții clujene de Mărțișor, la Huedin”.
Recomandări: