Brazi vânduţi ilegal în plin centrul Clujului. O echipă Realitatea TV a negociat cumpărarea "la negru" a doi pomi de Crăciun. Preţurile sunt mai mici chiar şi cu 50 la sută decât în cazul brazilor vânduţi cu acte în locurile autorizate de primărie. Reprezentanţii Poliţiei spun că efectuează controale şi că doar în weekendul care a trecut au confiscat peste 800 de pomi de Crăciun.
Daniel Buda a fost reconfirmat duminică în fruntea organizaţiei PDL Cluj. Fostul deputat a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte. La fel au stat lucrurile şi în cazul senatorului Alin Tişe, care a fost desemnat preşedinte executiv. Alegerile au avut loc în prezenţa liderului PDL Vasile Blaga.
Ca antrenor, la CFR eşti mereu cu sabia deasupra capului. A simţit-o pe pielea lui şi Petre Grigoraş. Bucuros că a prins finalul turului pe banca tehnică, Grigoraş a sărbătorit împreună cu jucătorii, la un restaurant. Antrenorul a recunoscut însă că CFR nu mai poate visa la titlu, deşi toată suflarea feroviară spera ca 2014 să fie un nou an vişiniu în Liga 1.
S-a dat startul sezonului de iarnă! A fost nevoie şi de puţin ajutor din partea tunurilor de zăpadă, dar a meritat efortul. O spun cei care au făcut primele coborâri din acest sezon pe skiuri, pe pârtia din Şuior.
Tinerii din PSD vor să impună câţiva reprezentanţi ai organizaţiei pe listele partidului la alegerile europarlamentare. Preşedintele TSD, deputatul Mihai Sturzu, a declarat astăzi la Cluj că negocierile sunt încă în desfăşuare şi că listele nu au fost încă definitivate.
La vremuri noi, preşedinţi vechi. După această zicală par să se ghideze democrat-liberalii clujeni, care se pregătesc de alegeri în organizaţia judeţeană. Mari schimbări nu vor fi, însă.
Elevii şcolii pentru deficienţi de auz din Cluj dorm câte 30 de în cameră, pentru că un constructor a refuzat că continue lucrările la noul cămin. Proiectul a început acum 5 ani dar a fost abandonat la stadiul de fundaţie de constructor, care nu mai este de acord cu suma stabilită în contract.
În ultimele zile din 2013, statul încearcă să recupereze datoriile acumulate de contribuabili peste an. La Trezoreria Cluj este atât de aglomerat încât nu poţi arunca un ac, iar nervii oamenilor, puşi faţă în faţă cu birocraţia, sunt întinşi la maxim. Mulţi dintre datornici s-au trezit cu popriri pe conturi, tocmai înaintea Crăciunului.
Au venit bani de la Bucureşti pentru Ardeal. Guvernanţii au votat ieri hotărârea prin care vor fi trimişi la Cluj 15 milioane de lei.
Recomandări: