Investitorii în segmentul comercial din Cluj-Napoca mizează pe un randament de peste 7% pe an, unul dintre cele mai mari din România. Pentru că o chirie în centru ajunge și la 50 euro/mp, operatorii se orientează acum mai ales către zonele rezidențiale nou-dezvoltate ale orașului.
Fondurile de investiţii din România au înregistrat într-o lună ieşiri nete de 17,7 milioane de lei, fiind vizate în special cele de obligaţiuni, diversificate, de randament absolut, monetare, cu capital protejat şi de acţiuni, potrivit Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România.
Recomandări: