Edilul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri că primăria clujeană a alocat 3 milioane de euro pentru începerea anului școlar în municipiu, în septembrie, în sistem hibrid – și la școală și în online -, în cazul în care situația epidemiologică o va permite.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Ministerul Educației și Cercetării au publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de către cadrele didactice din județul Cluj care au susținut proba scrisă din cadrul concursului nați
Peste 4.300 de candidaţi au obţinut definitivarea şi dreptul de practică în învăţământul preuniversitar în sesiunea 2020, procentul de promovare a examenului naţional fiind de 72,45%, conform rezultatelor finale.
Peste 6.700 de candidaţi sunt aşteptaţi miercuri la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ din acest an, care se va desfăşura, începând cu ora 10,00, în 42 de centre.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, le mulţumeşte celor peste 76.000 de cadre didactice, directori, inspectori, precum şi autorităţilor publice locale pentru "modul ireproşabil" în care au asigurat toate condiţiile pentru ca elevii să fie &
Camera Deputaţilor votează, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.
Moţiunea împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie este intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată" şi este semnată de 93 de deputaţi Pro România şi PSD. Şedinţa începe la ora 16,00, iar votul va fi dat miercuri.
Testarea pentru COVID-19 este gratuită şi benevolă şi se va derula pe durata a câtorva zile, anterior datei de 2 iunie, când elevii claselor a VIII-a şi a XII-a se pot întoarce la cursuri.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, marţi, că în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale.