Un program de dezvoltare a carierei a debutat pentru 40 de studenți și 10 profesori universitari din Cluj-Napoca.
În perioada 15-16 octombrie, la BT Arena, a avut loc ediția de toamnă Târgul de Cariere, cel mai complex eveniment de recrutare din Transilvania, la care au participat peste 70 companii din domenii diverse și peste 4.500 vizitatori.
Peste 110.000 de persoane au aplicat pentru 22.300 de anunţuri active din domeniul HoReCa în primele 6 luni ale lui 2019, conform unui studiu realizat de OLX.
O tentativă de sinucidere s-a terminat cu bine, sâmbătă, la Cluj-Napoca, după ce au intervenit un clujean și un polițist.
Mai mult de jumătate dintre candidații care se prezintă la un interviu nu își negociază salariul, deși suma oferită de companie ar putea fi mărită chiar și cu până la 25%, afirmă peste șase din zece angajatori, conform unui sondaj.
Joburile pe pile, anunţurile neadevărate şi lipsa experienţei sunt cele mai mari frici ale românilor atunci când trebuie să se angajeze, arată cel mai recent studiu derulat de o platformă de recrutare online din România.
Un studiu recent, pe segmente de vârstă, relevă care sunt criteriile principale pe care le iau în considerare românii în alegerea unui loc de muncă.
Un sondaj realizat de una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, relevă că doi din cinci angajaţi români iau în calcul schimbarea locului de muncă în acest an.
Românii au căutat joburi în vânzări, contabilitate şi resurse umane în 2018, conform unui studiu de specialitate.