Şoferii care circulau pe nodul rutier de urcare pe centura din apropierea localității Vâlcele au alertat pompierii astă noapte, văzând o cabană izolată care era cuprinsă de flăcări.
Documentarul Colectiv, în regia lui Alexander Nanau, a fost nominalizat la două categorii ale premiilor Oscar.
Ieri seară a fost desfășurată o intervenție a pompierilor clujeni pentru stingerea unui incendiu, care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Ialomiței din municipiul Câmpia Turzii din judeţul Cluj.
Trei cadre medicale au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au sărit de la etajul 1 al unui spital care a luat foc. Acestea au suferit fracturi la membrele inferioare. Alte zeci de persoane au fost evacuate.
Un bătrân din Bistrița Bârgăului a trecut printr-o experiență cumplită atunci când vecinii l-au anunțat că îi arde locuința.
Două autospeciale au fost dislocate ieri pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă și mai multe anexe dintr-o gospodărie din localitatea Valea Groșilor, comuna Vad.
Un incendiu de vegetație a fost surprins astăzi de unul dintre membrii grupului INFO Trafic Jud. Cluj.
Puțin după miezul nopții, un TIR a luat foc pe strada Tăietura Turcului.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 4,00 dimineaţa, la acoperişul unui bloc de locuinţe din comuna Rodna, 180 de persoane fiind evacuate, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa
Recomandări: