Italianul Andrea Mandorlini a vorbit despre ultima experiență din Gruia care a nu a durat nici două luni, acesta fiind dat afară la scurt timp după revenirea lui Iuliu Mureșan ca președinte.
Universitatea Cluj se întărește înainte de preliminariile Conference League și transferă doi jucători.
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul provizoriu al României pentru Campionatul European de Fotbal - EURO 2024 din Germania.
Prima mișcare pe care și-o dorește finanțatorul CFR-ului, Neluţu Varga, este să scape de unii jucători cu salarii foarte mari din lot.
Dan Petrescu, antrenorul campionilor de la CFR Cluj, a fost recent confirmat de patronul Neluţu Varga pe banca ardelenilor. Acesta e franc în privința echipei naționale și are un mesaj pentru oamenii din fotbalul românesc.
Sute de oameni s-au strâns în fața hotelului unde au fost cazați fotbaliștii care vor evolua în meciul de retragere al "Briliantului".
CFR Cluj înregistrează din nou cazuri de infectare cu COVID-19. Echipa s-ar putea să aibă trei absenți la următoarele meciuri.
Universitatea Cluj a fost eliminată ieri seară din Cupa României, deși a condus aproape 70 de minute şi afirmă că arbitrajul meciului reprezintă o jignire la adresa competiţiei.
Cristiano Ronaldo, fotbalistul lui Juventus, a încălcat protocolul sanitar când a părăsit cantonamentul naţionalei Portugaliei şi s-a întors la Torino, a afirmat ministrul italian al Sportului, Vincenzo Spadafora, relatează presa din ţara sa.
Jucătorul Universităţii Cluj, Gabi Tamaș (36 de ani), fost jucător al echipei naționale, le-a transmis actualilor jucători de la prima reprezentativă a României să nu mai îmbrace tricoul naționalei, după umilința de la Oslo.