Destinată regizorilor debutanți sau aflați la cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune, Competiția oficială TIFF 2020 cuprinde 12 povești provocatoare și tot atâtea abordări originale, din care juriul va alege la final marele
Anul 2020 este un unul special, dar organizatorii UNTOLD pregatesc mai multe momente deosebite pentru urmatoarea perioada, chiar daca nu ne vom putea revedea fizic la festival.
La începutul lunii mai, pe fondul pandemiei de coronavirus, organizatorii festivalului gastronomic au anunțat că ediția de la Cluj-Napoca va fi amânată pentru o dată neprecizată. Veştile bune vin azi: evenimentul se transformă în cea mai mare terasă din oraş.
La sfârșitul acestei săptămâni, festivalul Jazz in the Park ar fi trebuit să bifeze cea de-a opta ediție în Parcul Central din Cluj, alături de unele dintre cele mai relevante nume din istoria curentă a muzicii: Kamasi Washington, Anna Calvi, Cecile McLorin Salvant sau Omar Sosa.
Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.
Alin Vaida (Director - Jazz in the Park / Executive Director - Fapte) organizează festivalul clujean Jazz in the Park din 2013. Ediția cu numărul opt a festivalului ar fi trebuit să aibă loc între 25 și 28 iunie în Parcul
Organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj au decis ca ediția din anul acesta a festivalului să dureze doar trei zile, dat fiind situația epidemiologică generată de virusul SARS-CoV-2.
Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, se gândeşte la oamenii care munceau la festivalurile Clujului, în contextul în care acesteau au fost anulate în 2021, iar oamenii au rămas fără un job.
După Electric Castle, Jazz in the Park şi /Form Days, şi organizatorii Untold anunţă amânarea festivalului pentru 2021.
Recomandări: