Judecătorul clujean din cadrul Curţii Constituţionale a României (CCR) îşi rotunjeşte salariul cu o pensie frumuşică, de peste 1.000 de euro.
Potrivit declaraţiei de avere, Kovesi nu deţine terenuri, autovehicule, bijuterii sau obiecte de artă în valoare de peste 5.000 de euro.
Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a fost adus miercuri la Direcția Națională Anticorupție pentru noi proceduri în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență, au precizat surse judiciare.
Contestaţia DNA la Tribunalului Bucureşti de neluare a măsurii controlului judiciar în ceea ce o priveşte pe Lia Olguţa Vasilescu, a fost respinsă de Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea preventivă a fostului viceguvernator, Bogdan Olteanu, pentru o perioadă de 16 zile, decizia fiind definitivă.
Patronul din ultimii 7 ani al Universităţii Cluj, Florian Walter, a ajuns în faţa procurorilor anticorupţie.
Procurorii au solicitat instanţei ca edilul să nu se apropie de anumite persoane desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
Bogdan Olteanu a demisionat luni din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, după ce a fost reţinut de DNA şi plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, fiind acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru îşi folosi influenţa.
Judecătorii instanţei supreme au decis instituirea măsurii de arest la domiciliu pe durata de 30 de zile pentru viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. Decizia instanţei, care a fost anunţată presei de către avocatul viceguvernatorului BNR, este executorie, dar nu definitivă.