Şansele pe care le au în străinătate îi fac pe absolvenţii de liceu să se gândească de două ori când aleg universitatea la care să studieze.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj a realizat un top al instituţiilor de învăţământ din Cluj-Napoca.
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a admis, în premieră, că Emil Boc ar putea fi candidatul liberalilor la funcţia de primar al Clujului, dar a precizat că nu se va bucura de susţinerea sa până nu va da explicaţii partidului pentru susţinerea unui adversar al candidatului PNL în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Primăria Cluj-Napoca a montat un nou sens giratoriu într-o intersecție care le dădea bătăi de cap clujenilor, măsura având ca scop fluidizarea traficului rutier din zonă.
Odată cu începerea şcolii, toţi mai mulţi locuitori din Baciu se plâng de aglomeraţia de pe Drumul European E 81, care leagă comuna de municipiul Cluj-Napoca.
160 de copii care provin din familii defavorizate vor avea, în noul an şcolar, o şansă în plus pentru o educaţie de calitate. Aceştia vor fi incluşi într-un program prin care li se asigură cadrul necesar să poată studia şi după orele de curs, fără a simţi presiunea lipsurilor cu care se confruntă familiile lor.
Președintele Consiliului Civic Local, Iosif Pop, a prezentat în prima ședință din această toamnă studiul "Transparența decizională a Primăriei Cluj-Napoca, urmare a monitorizării lunare a modului de aplicare a Legii 544/2001" (a liberului acces la informaţiile de interes public).
Timp de două zile, în 21 şi 22 septembrie, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" organizează la Cluj-Napoca un workshop cu participare internaţională.