Botezată de romani "Chelidonium", "darul cerului", întrucât se credea că are o forţă la fel de mare ca cea a soarelui, această plantă are este unul dintre cele mai puternice şi eficiente remedii naturiste. Are capacitatea de a trata nu mai puţin de 150 de afecţiuni.
Primăvara şi toamna tabarele sunt pline la refuz cu aceste legume pe cât de mici, pe atât de delicioase. Ideale în salate şi aperitive, sunt incredibil de sănătoase, având proprietăți curative de neegalat.
Acestă plantă mediteraneană comestibilă, cu un gust aparte, dar deosebit de delicios, este cunoscută încă din antichitate pentru beneficiile pe care le aduce sănătăţii şi pentru proprietăţile sale medicinale.
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universitătii Babeş-Bolyai (UBB) va găzdui între 18 şi 20 februarie cea de-a doua şcoală de studii avansate în intervenţii psihooncologice.
Utilizat intens în bucătăra mexicană, dar şi în cea asiatică, acest condiment are numeroase proprietăţi curative, fiind un aliat de nădejde în tratarea afecţiunilor.
De departe, este cea mai puternică plantă medicinală din România, cu toate că puţini îi acordă locul cuvenit între remediile fitoterapeutice. Supranumită "buruiana atomică", este una dintre cele mai controversate plante ce cresc pe meleagurile româneşti, din cauza conţinutului de acid aristolochic, despre care oamenii de ştiinţă au încă păreri împărţite.
Exotică și extrem de eficientă, această plantă poate fi utilă ca praf, dar şi ca infuzie sau tinctură. Are puternice proprietăți terapeutice, studiile arătând că mai mulţi pacienţi au scăpat de cancerul de piele datorită ei.
Cu un miros puternic, înţepător, este fie adorată, fie urâtă. Consumată pe scară largă, atât crudă, cât şi gătită, dă o savoare aparte preparatelor româneşti. Se găseşte pe toate tarabele, indiferent de sezon, la preţuri incredibil de mici, iar, în plus, are numeroase proprietăţi curative.
Părerile sunt împărţite: unii îl consideră fruct, alţii legumă. Indiferent de ce parte a baricadei vă aflaţi, important de ştiut e faptul că e extrem de bogat în nutrienţi, sănătos şi hrănitor.