Simbolul RECUNOŞTINŢEI, aliatul ORGANISMULUI. Creşte cantitatea de TESTOSTERON şi SEROTONINĂ şi previne CANCERUL

Simbolul RECUNOŞTINŢEI, aliatul ORGANISMULUI. Creşte cantitatea de TESTOSTERON şi SEROTONINĂ şi previne CANCERUL
Inclus adesea în dietele sărace în grăsimi, acest aliment aduice multiple beneficii organismului. Sursă excelentă de proteine, poate fi consumat fără probleme până şi de copiii de şapte opt luni.

Originar din SUA şi Mexic, curcanul a fost domesticit încă în timpul aztecilor şi adus în Europa în urmă cu 400 de ani. Carnea sa fragedă şi gustul său deosebit de delicios l-au propulsat rapid pe lista celor mai îndrăgite păsări de curte, intens folosite în bucătărie. A ajuns atât de popular, încât americanii l-au transformat în simbolul Zilei Recunoştinţei, una dintre cele mai renumite sărbători ale lor.

Carnea de curcan este printre cele mai sănătoase tipuri de carne existente, fiind recomandată în toate dietele şi putând fi consumată fără probleme de persoanele aflate în suferinţă au de copiii aflaţi în primele luni de viaţă.

Este extrem de săracă în grăsimi, 100 g de carne conţinând aproximativ 160 calorii, dar bogată în vitaminele B6, B12, niacină, riboflavină şi seleniu, precum şi în minerale esenţiale organismului, cum sunt fierul, zincul, seleniul şi fosforul. Mai mult, 100 g de carne de curcan conţin aproximativ 32 g de proteine, fapt ce o transformă într-o sursă bună de aminoacizi esenţiali.

Reduce colesterolul rău

Fără piele, şi gătită la cuptor, carnea de curcan are cea mai mică cantitate de grăsimi saturate sau colesterol dintre toate tipurile de carne, incluzând carnea de pui, porc sau vită. Astfel, consumul său ajută la reducerea nivelului de colesterol "rău".

Stimulează sistemul imunitar

Din ce în ce mai multe dovezi ştiinţifice arată că triptofanul, un aminoacid conţinut din belşug de carnea de curcan, joacă un rol extrem de important în stimularea sistemului imunitar. Unele studii arată că simptomele unor boli autoimune au fost drastic diminuate ca urmare a tratamentului cu acest aminoacid.

Proprietăţi anti-cancerigene

Dacă în general carnea este cunoscută ca favorizând, într-o mai mică sau mai mare măsură, apariţia cancerului, în cazul celei de curcan situaţia este complet diferită. Aminoacizii conţinuţi sunt necesari celulelor T, un tip de celule ale sistemului imunitar care le ucid pe cele canceroase.

Creşte cantitatea de testosteron

Proteinele speciale conţinute de carnea de curcan ajută la mentinerea nivelurilor optime de testosteron la bărbaţi. Dietele sărace în proteine la bărbaţii trecuţi de prima tinereţe pot duce la scăderea secreţiei de testosteron şi prin urmare la scăderea capacităţii funcţiei sexuale şi a muşchilor. Adăugarea cărnii de curcan în dieta zilnică ar rezolva însă aceste probleme.

Creşte nivelul de serotonină

Neurotransmiţătorul numit serotonină este responsabil de creşterea stării de bună dispoziţie, iar consumul cărnii de curcan, care conţine aminoacizii responsabili de crearea unor asemenea neurotransmităţori, ajută la menţinerea stării de bine.

Contraindicaţii

Carnea de curcan conţine purină, astfel că cei ce suferă de gută trebuie să limiteze consumul ei. De asemenea, conţine mici urme de oxalat, motiv pentru care nu este recomandată persoanelor cu pietre la rinichi.

Comenteaza