Femeile pot afla acum direct de pe telefon unde pot face o mamografie gratuită/ Harta Roz a României
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:18
- Sănătate
- Ascultă știrea

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) avertizează că, în România, majoritatea cazurilor de cancer, inclusiv cel de sân, sunt depistate în stadii avansate, când șansele de vindecare scad, iar tratamentele devin mai dificile și costisitoare. Mii de vieți ar putea fi salvate anual dacă boala ar fi diagnosticată mai devreme.
Din cauza absenței unui program național de screening eficient și cu acoperire adecvată, rata mortalității prin cancer de sân a scăzut foarte puțin în România, spre deosebire de alte țări din Uniunea Europeană, unde s-au înregistrat reduceri semnificative.
Potrivit unui studiu publicat în European Journal of Cancer (Wojtyla et al., 2021), România rămâne printre statele europene cu o mortalitate ridicată prin cancer de sân. În timp ce majoritatea țărilor din UE înregistrează o scădere constantă a deceselor, în România progresul este lent, din cauza întârzierilor în accesul la diagnostic și tratament.
Deşi legislaţia prevede ca femeile asigurate cu vârsta între 50 şi 69 de ani să beneficieze de mamografie gratuită, pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, femeile interesate de prevenție întâmpină obstacole importante. De exemplu, o investigație a publicației PressOne descrie situaţii reale în care spitalele publice spun că „nu lucrăm cu bilet de trimitere”. În plus, în anul 2024, în cinci judeţe (Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Vâlcea, Vrancea) nu s-a decontat nicio mamografie sau ecografie mamară prin CAS, ceea ce indică lipsa furnizorilor sau a contractelor de decontare. Chiar și în județe în care există furnizori în contract cu CAS, există probleme cu programările la mamografii decontate, disponibilitate limită a acestora sau timpi mari de așteptare.
„Prevenția și diagnosticul precoce salvează vieți. Din păcate, la noi, multe femei ajung la medic prea târziu, nu pentru că nu le pasă de sănătatea lor, ci pentru că nu știu unde să meargă, ce analize pot face gratuit sau cum să acceseze programele existente. De aceea, informarea corectă este esențială”, a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Vezi pe telefon unde poți face o mamografie gratuită, cu aplicația iMedico – instrument digital pentru acces rapid la informații despre prevenție
Pentru a sprijini eforturile de informare și prevenție, FABC anunță integrarea unor noi funcționalități în aplicația iMedico, platformă digitală care permite utilizatorilor să găsească rapid și ușor informații actualizate despre prevenția cancerului, centre de screening și programe naționale de sănătate disponibile.
„Astăzi, în cadrul lansării platformei iMedico, vorbim nu doar despre o soluție digitală, ci despre o nouă etapă în transformarea modului în care pacienții și ecosistemul medical colaborează pentru prevenție, diagnostic timpuriu și acces la tratament. Digitalizarea și accesul rapid la inovație medicală ar aduce beneficii semnificative nu doar pentru pacienți, ci și pentru economie, prin reducerea poverii bolilor cronice și creșterea productivității în economie”, subliniază Ioana Stoenescu, Head of External Affairs, Market Access and Reputation la Roche România.
Prin intermediul iMedico, utilizatorii pot identifica:
- locațiile unde pot efectua investigații gratuite,
- tipurile de teste recomandate pentru prevenția diverselor forme de cancer,
- campanii active de informare și programe de screening derulate în regiunea lor.
„iMedico este un pas important către o Românie mai conștientă și mai bine informată în domeniul prevenției oncologice. Credem că digitalizarea poate aduce prevenția mai aproape de oameni, reducând decalajele față de alte țări europene”, se mai arată în mesajul transmis de FABC.
Cum arată Harta Roz a României
Harta Roz a României arată județele în care există centre medicale în care se pot face mamografii gratuite. Harta are, însă, și puncte gri, adică zone în care nu există centre unde femeile pot face mamografii decontate.