Vitamina C ar putea crește șansele de supraviețuire într-un tip de cancer

Vitamina C ar putea crește șansele de supraviețuire într-un tip de cancer

Un studiu clinic sugerează că administrarea zilnică de vitamina C ar putea îmbunătăți supraviețuirea la persoanele cu afecțiuni precanceroase ale sângelui și cancere de sânge în stadiu incipient.

Vitamina C, cunoscută pentru rolul său în susținerea sistemului imunitar, ar putea avea beneficii importante și pentru persoanele cu anumite afecțiuni ale sângelui, care pot evolua spre leucemie. Un studiu clinic a identificat o posibilă asociere între administrarea zilnică a acestei vitamine și o supraviețuire mai bună, însă cercetătorii subliniază că rezultatele sunt preliminare și trebuie confirmate prin studii mai ample.

Studiul a fost realizat de o echipă internațională coordonată de specialiști de la Van Andel Research Institute și University of Copenhagen și a inclus peste 100 de pacienți diagnosticați cu citopenie clonală de semnificație nedeterminată (CCUS) sau cu sindrom mielodisplazic (MDS). Ambele afecțiuni pot evolua, în anumite cazuri, spre leucemie mieloidă acută, o formă agresivă de cancer al sângelui, se arată în analiza publicată de sciencedaily.com.

Participanții au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri. Unul a primit zilnic câte 1.000 de miligrame de vitamina C, administrată oral, timp de 12 luni, în timp ce celălalt a primit un placebo.

Rezultatele au arătat că pacienții care au luat vitamina C au prezentat mai puține evenimente adverse în timpul studiului și în perioada de urmărire. Cercetătorii au observat, de asemenea, modificări ale unor molecule implicate în semnalizarea imună și în procesele inflamatorii.

Mai mult, autorii studiului au observat că, după aproximativ trei ani de urmărire, participanții care primiseră vitamina C aveau șanse semnificativ mai mari să fie în viață decât cei din grupul placebo.

Totuși, suplimentarea nu a modificat semnificativ rata de extindere a celulelor sanguine anormale. Prin urmare, rezultatele nu demonstrează că vitamina C oprește evoluția bolii sau previne apariția leucemiei.

De ce ar putea fi importantă vitamina C

Mai mult de jumătate dintre participanții la studiu aveau niveluri insuficiente de vitamina C la începutul cercetării. În cazul celor care au primit suplimentul, concentrațiile vitaminei din sânge au revenit la valori normale.

Vitamina C are și un rol în activitatea unor enzime implicate în reglarea genelor și în dezvoltarea normală a celulelor. Printre acestea se numără și o enzimă care contribuie la prevenirea dezvoltării celulelor anormale. Mutațiile care afectează funcționarea acesteia sunt întâlnite frecvent în leucemie și în afecțiuni înrudite.

Cercetătorii spun că sunt necesare, totuși, studii clinice suplimentarepentru a determina dacă suplimentarea cu vitamina C poate îmbunătăți în mod fiabil rezultatele pentru persoanele cu afecțiuni precanceroase ale sângelui și cancere de sânge în stadiu incipient.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .