Liderii UE au continuat toată noaptea negocierile pe tema Fondului de relansare economică post-pandemie. Pachetul de 750 de miliarde de euro va include granturi de 390 de miliarde de euro. Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca vor beneficia de reduceri ale contribuţiilor la bugetul UE.
"Oamenii ăştia sunt iresponsabili, pentru că virusul nu răspunde la politicieni. E vorba despre sănătatea ficărui român. Nu îţi baţi joc în halul ăsta de ţară, iată că devenim oaia neagră a Europei, nu ne mai primeşte nim
Acesta a relatat că a fost nevoit să rămână în capitală deoarece compania a vândut mai multe bilete decât capacitatea avionului.
Instituţiile europene vor celebra sâmbătă Ziua Europei prin mai multe manifestări în mediul online, precum dezbateri, dialoguri cu cetăţenii şi mesaje video, la care vor participa comisari europeni, lideri ai Parlamentului European şi şefi ai grupurilor politice. În contextul pandemiei de coronavirus, mesajele celor două instituţii europene se vor axa pe importanţa solidarităţii şi a unităţii în Uniunea Europeană.
Pandemia de coronavirus forțează co-legislativul european să își amâne sesiunile plenare de patru zile cel puțin până în luna septembrie.
Prim-ministrul Ludovic Orban se află de azi până joi într-o vizită de lucru la Bruxelles, ocazie cu care are programate întâlniri cu oficiali europeni şi ai NATO.
Comisia Europeană și-a propus să stimuleze regiunile mai înapoiate de pe continent să recupereze decalajul față de cele dezvoltate.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii şi simpatizanţii PNL din Diaspora, că se află într-un ”război” cu PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis va particpa, în perioada 17-18 octombrie, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, informează Administraţia Prezidenţială.
Recomandări: