Aveţi grijă cu ceea ce mâncaţi în postul Paştelui, altfel vă puteţi alege cu grave probleme de sănătate! Avertismentul vine din partea medicilor nutriţionişti. În această perioadă, rafturile magazinelor s-au umplut cu produse de post, iar diferenţele de preţ sunt minime.
Scăderea TVA la alimente nu figurează pe agenda Guvernului din acest an, pentru că în condiţiile economice actuale nu se poate vorbi de o relaxare fiscală, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă ministrul Agriulturii, Stelian Fuia.
Programul european de ajutor alimentar, prin care persoanele defavorizate primesc gratuit alimente de bază, va continua și în 2012, după ce Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European (PE), unde vicepreşedinte este clujeanul Rareş Niculescu, a aprobat ieri un compromis la care s-a ajuns cu Consiliul în decembrie anul trecut.
Primăria din Cluj-Napoca face liste suplimentare cu beneficiarii de ajutoare alimentare primite gratis de la Uniunea Europeană.
Clujenii sunt aşteptaţi să doneze alimente pentru aproape 8.000 de persoane defavorizate din România.
Cresc preţurile în Cluj, cu aproape cinci procente într-un an la mărfuri nealimentare şi aproape patru procente la alimente, conform Direcţiei Regionale de Statistică.
Produsele alimentare pe care Guvernul vrea să le vândă pensionarilor la preţ redus vor fi livrate acestora, săptămânal, prin firme special înfiinţate de către autorităţile locale, care vor cumpăra alimentele prin licitaţie şi vor percepe un adaos comercial care să acopere cheltuielile aferente.