Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Comitetul European al Regiunilor, Michael Schneider (Germania), a fost prezent la Cluj, la Liga Aleşilor Locali ai PNL, unde a acordat un interviu pentru ZIUA de CLUJ.
Congresul Ligii Aleşilor Locali (LAL) ai PNL de la Cluj le-a oferit liberalilor prilejul să atace o autoritate a statului cu acuzaţii similare celor pe care PSD le aruncă la adresa DNA şi a aşa-zisului stat paralel.
Congresul Ligii Aleșilor Locali ai PNL s-a întrunit sâmbătă la Cluj.
Secretarul general adjunct al PNL Giurgiu, Ionel Dinu, a declarat vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca a depus, in nume personal, la Tribunalul Bucuresti o cerere prin care solicita dizolvarea PSD pe cale judecatoreasca pe motiv ca partidul nu si-ar fi respectat programul de guvernare.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a criticat, miercuri, plecarea din sală a mai multor parlamentari PSD-ALDE, de la dezbaterea moţiunii de cenzură, întrebându-i dacă merg să îşi susţină liderul la DNA şi afirmând că Guvernul acţionează împotriva interesului naţional.
PNL organizează în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură un lanţ uman în jurul Parlamentului şi i-a invitat pe cei nemulţumiţi de politicile economice ale Guvernului şi de preconizatele modificări din justiţie să se alăture manifestaţiei.
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, înaintea dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură, că actualul Guvern funcţionează ca o casă de mentenanţă pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, motivând foloseşte resursele statului pentru obiective personale.
Moţiunea de cenzură ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, iniţiată de PNL, a fost respinsă joi.
Legile Justiției merg pe repede înainte, dar cu scandal. Comisia specială condusă de Florin Iordache s-a reunit astăzi, în ședință, pentru a discuta pe amendamentele depuse, dar PNL a părăsit sala, după ce a acuzat PSD că face un simulacru de dezbatere.