Senatorul clujean a catalogat agresiunea de la Parlament, în care au fost implicaţi doi foști miniștri, Florin Roman şi Dan Vîlceanu, drept ”un eveniment regretabil” care ”nu face decât să ducă şi mai mult în derizoriu o instituţie importantă a democraţiei”.
Deputatul PNL Florin Roman aşteaptă să îi fie eliberat certificatul medico-legal, după ce a fost agresat în Parlament de către deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, fost coleg liberal.
Deputatul PNL Florin Roman susţine că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele prin care ia act de demisia lui Dan Vîlceanu din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi prin care Marcel Boloş este desemnat interimar la acest minister, a informat Administraţia Prezidenţială.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi-a anunţat, miercuri, demisia, precizând că a înaintat documentul premierului Nicolae Ciucă.
Consiliul Naţional al PNL se reuneşte, duminică, după demisia lui Florin Cîţu de la conducerea partidului.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat, sâmbătă, că intenţionează să-şi prezinte demisia din funcţie.
Dan Vîlceanu afirmă că îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al PNL, sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al formaţiunii, pentru că nu vrea să participe la "un bâlci" care are loc, în prezent, &ic
Unii dintre liderii de filialele PNL susţin plecarea lui Florin Cîțu din fruntea partidului și înlocuirea acestuia cu premierul Nicolae Ciucă.
Recomandări: