Maestrul Florin Piersic a fost în Dubai unde s-a distrat de minune împreună cu realizatorul tv Dan Negru, printre filmările pentru programul de sărbători, asta în timp ce soția sa a rămas la Cluj.
Salvamontiştii au intervenit la peste 100 de accidente montane în primele trei zile ale vacanţei de iarnă, numai în ultimele 24 de ore fiind primite zeci de apeluri de urgenţă.
Originar din Dej, bărbatul a câștigat ediția din 23 decembrie a cunoscutului concurs de cultură generală.
Sărbătorile aduc pe străzi o mulțime de șoferi care aleg să se urce la volan după ce au consumat un pahar (sau mai multe) în plus.
Acuzațiile au fost formulate de Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, care spune că astfel de cazuri s-au petrecut și la Brașov sau București.
Comuna Sânpaul din județul Cluj are o rată de infectare de aproape 5 la mia de locuitori.
Economia României a revenit la nivelul de dinainte de pandemie, iar recuperarea a fost neobișnuit de rapidă, arată un studiu făcut de Facultatea de Ştiinţe Economice de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
238 de persoane s-au vaccinat în ultima zi împotriva COVID-19. Numărul total de doze administrate până în prezent este de 813.149.
Conform informării oficiale a Grupului de Comunicare Strategică, infectrările noi de COVID-19 sunt în scădere. Dar Clujul, chiar dacă are jumătate din numărul infectărilor de ieri, rămâne pe primul loc. Sunt deja şi două judeţe &ic