Jucătoarea clasată pe locul 102 WTA a fost învinsă de Aleksandra Krunic, scor 6-3, 6-3.
Deși erau cotate cu a treia șansă la câștigarea competiției, jucătoarele din România, respectiv Spania au cedat în fața perechii Fomina/Yashina.
Jucătoarea din Franța a primit mai multe mesaje jignitoare și de amenințare din partea celor care o urmăresc pe rețelele de socializare.
Între două meciuri de tenis de la Winners Open, Mihaela Buzărnescu și-a făcut timp şi pentru un meci de fotbal. Deşi campionii jucau un meci de Champions League în Gruia, tenismena a ales să îi susţină pe "studenţi", pe Cluj Arena.
Primarul Emil Boc anunţă că a semnat contractul pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a Studiului de Fezabilitate (SF) pentru investiţiile din Borhanci.
Jucătoarea din Germania s-a calificat în turul secund al competiției WTA 250, datorită abandonului Alexandrei Dulgheru.
Mai mult, Alexandra Eala, beneficiară a unui wild-card, a reușit să o învingă pe Paula Ormaechea, jucătoare sosită din calificări.
Alize Cornet, prima favorită a competiției de la Cluj-Napoca a fost eliminată de egipitanca Mayar Sharif (119 WTA).
Jucătoarea clasată pe locul 152 mondial a reușit calificarea în turul secund, însă cele două tinere nu vor mai continua la turneul WTA 250.
Recomandări: